13 mai 2009

[titlu dispărut chiar înaintea publicării]

Guma mea a luat-o razna. Şterge cu frenezie tot, de peste tot. Elimină brut, fără a mai discerne între straturi, se apasă greu, fracturând suprapunerile cu talpă implacabilă. Odată cu nebunia i s-au ascuţit simţurile: adulmecă urme de emoţie şi cum simte vreuna fertilă, se năpusteşte asupra ei şi îi devorează lăstarii. Atât de sinistru şi-a rafinat vânătoarea, încât acum condamnă şi execută aprioric - intuind potenţial de întrupare, ucide şi conturul încă nenăscut.

Iar eu stau rezemată şi-i privesc delirul nihilist. Cu obrazul uitat în palmă şi ochii duşi în spatele hârtiei mutilate, îmi tac cuvintele unul câte unul. Făcându-le în sfârşit dreptate.

foto

10 mai 2009

Poemul sfârşitului săptămânii - 3

You don't survive in me
because of memories;
nor are you mine because
of a lovely longing's strength.

What does make you present
is the ardent detour
that a slow tenderness
traces in my blood.

I do not need
to see you appear;
being born sufficed for me
to lose you a little less.

Rainer Maria Rilke, Interior Portrait
Traducere de A. Poulin din Poèmes français (1935)

Portrait intérieur

Ce ne sont pas des souvenirs
qui, en moi, t'entretiennent ;
tu n'es pas non plus mienne
par la force d'un beau désir.

Ce qui te rend présente,
c'est le détour ardent
qu'une tendresse lente
décrit dans mon propre sang.

Je suis sans besoin
de te voir apparaître ;
il m'a suffi de naître
pour te perdre un peu moins.

7 mai 2009

Undeva, am lăsat un apus







M-a străfulgerat abia acum. De 4 luni eu nu mai am cer.
Cum e posibil să nu-mi fi dat seama?! De când m-am întors mi se refuză jumătatea de sus a lumii! Mă învârt cocoşată prin gâtul uscat al unui monstru de beton, mestec pasta de pietriş regurgitată de el, reciclez în plămâni salivă evaporată şi praf.

Căutând cu îndrăzneală în sus, după cum o răsfăţase cerul de dinainte, privirea s-a izbit de prima grindă. A continuat, din nou a zvâcnit dureros sub impact. S-a zbătut isterică în toate direcţiile, lovindu-se de ziduri până le-a învăţat. Cu fiecare zi au supus-o mai mult, a şi uitat că într-o vreme vedea curcubeul de la un capăt la celălalt. Acum retina creează neîntrerupt pătrate.

După o zi în care m-am dizolvat în toate obiectele de care m-am lipit, mi-am regrupat cu greu atomii din canapeaua roşie pe care îmi mutasem zacerea , am ieşit pe balcon şi am căutat luna plină. Mi-am dat seama că, de nu mi-ar fi dovedit-o înaltul altor tărâmuri, puteam crede că e o legendă. Aici nu e nici cer s-o ţină în palme.

4 mai 2009

Să fie gripă!

Cât de plăcut-vaporoase mi se par zilele când corpul mi-e îmbiat de o slăbiciune străină, din afară...
Primesc iată în dar o cupă în care pot să-mi torn vinovăţia. În picuri grei şi ipocriţi îndes şi poticneli şi scuze şi lene şi alint.
O, de mi-ar reuşi - încă o zi măcar - să-mi fie conştiinţa astfel turmentată, îndur şi febra, şi-ameţeala şi mucoasa!

Azi, memorie despuiată

Aveam 16 ani, putere de decizie şi o sticlă de votcă cu gust de piersici. Pe ultimele două le-am epuizat până în miezul nopţii. Mi-am împărţit fervoarea din gură în gură, cu unduiri de silabe înşelătoare şi limbi aromate, mi-am umplut golurile cu sunet şi penumbre galben-disco. Invadasem noaptea şi mă agăţam cu dinţii de fantasmele ei.
Un flash de luciditate sau poate doar lumină şi m-am văzut înconjurată de pitici. Păreau destui, întunecaţi de umbră sau de mamă, îmi rânjeau simetric agăţându-se de mine cu mânuţele lor mici, cu unghii fosforescente. M-am scuturat, am evadat la baie şi am revenit cu întăriri. Din preajma sau din mintea mea, nu ştiu, s-au risipit.
Alt flash mă surprinde încolăcită în jurul unui torace dansant, în aer, pipăind cu mâinile spatele mişcat de ritmuri incerte. Un relief cu textura ciudată îmi îngheaţă explorarea - era un pistol. Sebastian studia teologia si vroia să se facă preot.
Al treilea tablou al aceleiaşi nopţi fecunde mă înghesuie într-un pat single, lângă băiatul/bărbat visat, flancat de o prietenă cu care - se pare - împărţeam visul. Dialoguri frivole, atingeri candide, uşor nervoase, împărţite echitabil de el spre stânga şi dreapta, cu temporare slăbiciuni părtinitoare de-o parte sau de alta, ne-au condus chinuit spre somnul amânat. Pe el nu mai ştiu cum îl chema, dar era bizar, iritant de frumos şi avea o căţea dog-german pe nume Carla, vopsită roz.


La 12 ani după acel 1 Mai, puterea de decizie a cerut linişte. Notele suprarealiste, abia perceptibile, au avut iz de stejar Brâncovenesc şi coloraturi de soprană.

2 mai 2009

Poemul sfârşitului săptămânii





Îmi vine să încep toate frazele cu vreau. De fapt, cred că într-o lume care n-ar cunoaşte deviaţiile autenticului, toţi ar începe frazele aşa. Cu tot barocul semantic, restul verbelor ispăşeşte robia secundarităţii. Raportate la vreau, sunt fie stimul, fie efect.
Nu o fac pentru că, din deprindere sau teamă, îmi îmbrac orice impuls în hainele relativităţii. În mine, în tine, dorinţa sfidează însă goală, întinzându-se lascivă peste cumpătările debile şi improvizând nesistematic pumni în stomac.