13 mai 2009

[titlu dispărut chiar înaintea publicării]

Guma mea a luat-o razna. Şterge cu frenezie tot, de peste tot. Elimină brut, fără a mai discerne între straturi, se apasă greu, fracturând suprapunerile cu talpă implacabilă. Odată cu nebunia i s-au ascuţit simţurile: adulmecă urme de emoţie şi cum simte vreuna fertilă, se năpusteşte asupra ei şi îi devorează lăstarii. Atât de sinistru şi-a rafinat vânătoarea, încât acum condamnă şi execută aprioric - intuind potenţial de întrupare, ucide şi conturul încă nenăscut.

Iar eu stau rezemată şi-i privesc delirul nihilist. Cu obrazul uitat în palmă şi ochii duşi în spatele hârtiei mutilate, îmi tac cuvintele unul câte unul. Făcându-le în sfârşit dreptate.

foto

10 reconturări:

Rareș spunea...

Da, pentru că dreptatea e uneori ascunsă în spatele hârtiei care trebuie mutilată.

crisp spunea...

Ce frumos ai închegat gândurile mele pururea-risipit(oar)e.
Dublă încântare deci! :)

George Colang spunea...

focul deplin al cuvintelor este stins de nevoia nihilista de a culege noi ganduri. in foc si in ploaie se nasc noi culori...

Anonim spunea...

Cu ochii în căușul palmei, priveam, la rândul meu, la rândurile acestea și-mi aminteam de bătrânul meu Maestru și Tratatul său, Das Wohltemperirte Gummi.

Am pus unul peste altul piticii care trebăluiau prin grădină și m-am urcat așa, pe spinările lor, în mansardă, sperând să găsesc Tratatul care ar mai putea salva din Cuvinte. De îndată ce îl voi găsi, voi alerga cu el încoace, să vedem ce este de făcut.

Dar dacă nu îl găsesc, Crisp, mă gândesc că poate îl scrii tu de la capăt; îți mai povestesc și eu ce-mi mai amintesc din povețele bătrânului meu Maestru și-om mai întreba prin târg - cine știe?...

Anonim spunea...

Eu nedreptăţesc cuvintele prin punctele de suspensie, dar cel mai mult mi le mutilează sufleteşte( căci, da, au şi ele, cuvintele, sufleţel) etc-ul(de care reuşesc încă să fug din tastatură, dar e mereu suspendat de buza-mi de sus, gata-gata să cadă în format word…press). Gura e ursuză, stupidă şi balcâză căci scuipă şi pupă în acelaşi loc.

crisp spunea...

@Offshore: Bun venit!
Mă întreb, oare 'nevoia nihilistă' poate fi ea deopotrivă roditoare, animata de spirit inovator?

@arhitectul: Mă tem că acum nici Maestrul n-ar mai reuşi să reîmpartă echilibrul uniform. Dar, de ţi-ai aminti învăţăturile, n-ar fi prea târziu să începem rescrierea, în contrapunct, peste şanţurile vechilor litere încă bănuite în pulpa hârtiei. Şi dacă le va şterge şi pe cele rescrise, o luăm de la capăt, o dată şi încă o dată, lăsând, în 'fuga' distrugerii şi a creaţiei, broderia de urme suprapuse.

@almanahe: Mă bucur să te văd ascuţind creionul şi aici. :)
Eu cred că, dimpotrivă, lăsând puncte de suspensie dai cuvintelor şansa alterităţii, suprimând sentinţa identităţii forţate. Astfel şi este zic eu, spectacolul scrierii tale: dănţuirea necanonică a cuvintelor eliberate.

Anonim spunea...

Cel vechi era tocit şi de-l mai ascuţeam încă odat’ aş fi scârţâit p-aci, plus că n-avea radieră(deci minus?). Şi-apoi, ştii, prima impresie contează, nu?
Deşi, n-aş zice că mă ţin între canoane, cum bine ai remarcat. Da’ parcă, într-un blog şters, se cuvine să respecţi tăcerea-i din piatră întru început.
Apoi, la comentariu NOU, om NOU şi blog aşijderea se cuvenea creion NOU. Cu cel vechi am bătut tactul, asemeni unui metronom, recompunând fiece cuvinţel şters de tine.(noroc că ai scrisu’ apăsat!). Când simfonia ştearsă fu’ în deplinătatea-i savurată şi restaurată, am deschis dulapul şi-am apucat cu voluptate una bucată creion NOU. Radiera radia…aşa că m-am pornit! ;)

crisp spunea...

almanahe :))
Am avut încă de la început senzaţia că printre rândurile tale şi-ar găsi corp înrudit multe din ştersele mele 'apăsări'. Reconfortantă confirmare acum, ne înţelegem pare-se chiar dincolo de aservirea obiectelor de cancelarie (dar şşşt... să le lăsăm totuşi iluzia suveranităţii)

Anonim spunea...

Crisp, foloseam cândva un truc cu punţile de grafit peste şanţurile din hârtie; şi nici măcar nu era singurul. Am putea căuta mai mult prin învăţăturile Maestrului şi să purcedem (re)scrierea.

Cât despre cuvintele eliberate de Almanahe, şi eu le văd la fel, Crisp.

George Colang spunea...

nevoia nihilista are spirit inovator, caci functia sa este negativa, insa atitutidinea sa este pozitiva. nihilismul ca de-constructie este calea spre perfectiune. in fine, si ar mai fi destul...:)