7 mai 2009

Undeva, am lăsat un apus







M-a străfulgerat abia acum. De 4 luni eu nu mai am cer.
Cum e posibil să nu-mi fi dat seama?! De când m-am întors mi se refuză jumătatea de sus a lumii! Mă învârt cocoşată prin gâtul uscat al unui monstru de beton, mestec pasta de pietriş regurgitată de el, reciclez în plămâni salivă evaporată şi praf.

Căutând cu îndrăzneală în sus, după cum o răsfăţase cerul de dinainte, privirea s-a izbit de prima grindă. A continuat, din nou a zvâcnit dureros sub impact. S-a zbătut isterică în toate direcţiile, lovindu-se de ziduri până le-a învăţat. Cu fiecare zi au supus-o mai mult, a şi uitat că într-o vreme vedea curcubeul de la un capăt la celălalt. Acum retina creează neîntrerupt pătrate.

După o zi în care m-am dizolvat în toate obiectele de care m-am lipit, mi-am regrupat cu greu atomii din canapeaua roşie pe care îmi mutasem zacerea , am ieşit pe balcon şi am căutat luna plină. Mi-am dat seama că, de nu mi-ar fi dovedit-o înaltul altor tărâmuri, puteam crede că e o legendă. Aici nu e nici cer s-o ţină în palme.

9 reconturări:

Anonim spunea...

Am căzut printre rândurile tale înapoi în stările mele din subteran. Ai dreptate, aici lipsește uneori și cerul, dar mai ieși o dată pe balcon în seara asta, astăzi e Lună Plină.

crisp spunea...

Nu... ar fi păcat, ai pierde flirtul Ei cu Lacul. Şi-aş vrea să-mi povesteşti şi mie - cum l-a privit, ce rochie avea, s-a împiedicat - că din balconul meu abia se vede un fir de cer brăzdat de alte fire. N-am îndrăzni vreodată să sperăm, nici eu nici cerul meu ţinut de antene, că Lunaplină ar putea să ne târască măcar o trenă peste frunţile aplecate.

Anonim spunea...

Simplă consemnare: m-ai pus pe gânduri şi ieri noapte am pândit întâlnirea lor; cred că Lacul s-a purtat cum se cuvine, dar razele Lunii mi-au voalat toate cuvintele, am vrut să îţi povestesc; ar fi trebuit să mă previi, nu ştiam că există atâtea feluri de gume, dar am să scriu din nou totul, poate în noaptea cu Lună Nouă.
Dar poţi să fii sigură, Luna Plină trece şi peste balcoanele înfipte între antene şi fire, poate doar înfăţişarea ei e alta, acum îmi amintesc, chiar despre asta îţi scriam ieri noapte.

crisp spunea...

Văd şi mai naive speranţele de transparenţă odată cu Luna Nouă...

Consideră-te prevenit :)

Rareș spunea...

da, așa se pare :) (nu știu de ce mi-a intrat la spam comentariul tău...)

crisp spunea...

naked, mă bucur că am putut să le arăt; să ştii că pozele nici n-au avut încotro, nu poţi decât să i te supui şi să urmezi fidel un asemenea apus. Iar ăsta de mai sus a încăput tot într-o oră, închipuie-ţi cât de răsfăţată devii când ai aşa ceva la tine-n bătătură în fiecare zi timp de 2 ani. Cum să mai văd eu alt cer? I'm 'damaged goods'! :)

naked as we come spunea...

pai mie mi se pare ca la un asemenea apus, rasaritul este ravasitor [mi s-au intiparit pe retina cele din zanzibar]. te invidiez asa de tare ca m-as trezi la 5 sa-l respir

crisp spunea...

Bine zis, "respir". Acolo, vara, soarele nu părăseşte cu adevărat cerul, la miezul nopţii rămâne într-o dâră de foc la orizont, pentru ca la 3 am să răsară din nou. Acolo, perfecţiunea se lasă cuprinsă într-o singură respiraţie. Of.