1 iunie 2009

Implorarea realităţii. Interludiu

Trebuia să întorc pagina să invoc o continuare. Nesilit. Evolutiv. Am rămas, în schimb, recitind aparent metodic, mimând interes atât cât a fost posibil, până când nici eu n-am mai putut suporta mirosul credibilităţii descompuse; recitind apoi narcotic rânduri născute din curiozităţi îmbalsămate; recitind - în fine - convulsiv, din ce în ce mai rapid, înglodând în retină litere şi spaţii, zgâriind-o cu sensuri osificate, până ce oscilaţia isteriei spasmodice a căpătat viteză imperceptibilă şi s-a transformat în împietrire.

Nu ştiu ce moare mai întâi: voinţa, spiritul contradictoriu sau argumentul. Cert şi ireversibil însă, de sub lânceziri şi tremolouri obscure, şi-a împlântat buricul printre suprapuneri de amprente unsuroase. La unii apare cursiv-caligrafic, la mine iese cu paragrafe turtite, din forceps.
Următorul capitol.

Peste toate incompatibilităţile, facilă şi nerăscolitoare satisfacţie: e minunat sa nu răspunzi la telefon de ziua ta. În fond, o neglijabilă erată personală.

7 reconturări:

Anonim spunea...

Pfff, copilă! La multe ştersături de obstacole din palmă!
Nu-ţi urez mulţi ani, căci nimic nu-i şterge şi nimeni nu-i vrea.
Invocăm continuarea ca să nu fim uitaţi. E un soi de egoism şi ăla mimat… mai întâi moare ideea de voinţă, apoi ideea de spirit contradictoriu. Argumentul rămâne întotdeauna, ca să scape tURMA…
Eratele personale sunt mereu de poveste pentru alţii…o să încerc şi eu de ziua mea să nu mai răspund la telefon, ba, mai mult decât atât n-o să-mi mai răspund nici măcar mie, spre satisfacţia demonilor personali care roiesc în jurul acestui fel, discutabil, de sărbătoare...Ai observat, desigur că anii nu se pun la fel pentru toţi…cum poate fi atunci o unitate de măsură, aceeaşi pentru toţi, dacă nu "ne trece" pe toţi la fel…atunci nici kilogramul nu mai e kilogram şi nici metrul, metru...nu?

crisp spunea...

almanahe, înţelept adevăr grăit-ai. Anii nu se depun ei uniform ca omătu' plăpumit în zori. La unii nici nu se observă, le tot fulguie în cap de-o viaţă dar pân' la minte se topesc (subscriu*); altora le rămân, ce-i drept, în păr, încărunţelepţindu-i. De win-win n-am prea auzit...

*mi-aş extinde unitatea personală de măsură ca să "pătimească" şi kilogramele aceeaşi stare de agregare :)

crisp spunea...

[da, da, ştiu; dar trebuia să-mi maschez cu ceva desăvârşirea :))]

arhitectul spunea...

La multi ani (pentru permanenta necesara), guma potrivita la urma potrivita (pentru alunecarile dar si savoarea inconsecventelor); poate si un cutit bine ascutit pentru desprinderile de urgenta, zbor placut!

crisp spunea...

arhitect,

Rogu-te atunci, împrumut, şi-o parâmă; că zboru' de nu-i, cum spui, evadare, ce farmec mai are?
Mulţumesc. :)