Uneori degetele vroiau să lase în urmă o tresărire. Ca asta. Atunci (tran)scriam fără habar jeluirea unei doine desluşite de undeva din zori îndepărtaţi, dintr-un turn ridicat pe o larmă asurzitoare. Un dor de taină şi-o tânguire, atât de dulci că numai un oftat le poate încăpea.
Un neştiut ce mă recunoaşte, dintotdeauna, care mi se opune în ciuda-mi şi care mă plânge, m-a plâns.
Eu am fost cea dintâi care nu a înţeles.
15 reconturări:
gândul...hmmm...ca un vierme; se ondulează, se strânge, se lungeşte, gelatinos, lăsând dâre; culoare şi vertij...nerostit, gândul moare înţepenit în cârlig...dar cuvintele, unde se duc...când seduc...când se duc
Almanahe (aş vrea parcă odată să-ţi spun pe nume :)), tu singura ştii unde, tu care suflându-le libere, ţi se-ntorc plecându-se supuse simţirii, cuvintele...
crisp, scriu aici...şi şterg repede!
nu-mi plac sfârşiturile...sfârşitul e unul singur...şi nici acela nu-i sigur că-i chiar un capăt de drum; dar înţeleg hărţuirile ducerilor şi întoarcerilor; pe-ale altora,, fireşte, nu pe-ale mele. şi le respect, fără să-mi scape "de ce"-ul ...pe care pot să-l şterg mereu, de dinainte de-a mă naşte.
olimpia...poţi să-mi spui olimpia!:)
Almanahe, ce scrii tu rămane, am eu plăcerea asta a ştersului negru pe alb. Cât despre al meu (alb pe negru, deh, din flori...), singur şi-a curmat inexistenţa, dăruindu-mă şi pe mine cu o vanitate deşartă în minus.
Sfârşit e orice pas făcut şi la fel de bine se poate zice că-i început. Cine să le mai ştie capriciile nominale? Uite eu, de pildă, dacă am încheiat ceva ce n-a existat, nu pot zice că i-am dăruit astfel un moment de istorie la care nici nu sperase? Nu pot eu să afirm seniorial că vestind-i moartea l-am făcut viu? [şi nu-ţi pare ţie rău acum că ai deschis subiectul? :)))] Ba pot, da' n-o fac.
Dacă va mai fi, nu se va mai scurge din vârful degetelor, ci va ţâşni, aortic şi descleiat de orice laudă, împroşcând ecranul. Altfel nu.
Olimpia dragă, eşti singura 'Olimpia' din viaţa mea. Poate o să vin la tine la bloc să te chem afară. :)
eu sunt al doilea.
earn it.
eu sunt al doilea "care nu a inteles".
oricum nu mai inteleg nimic in ultima vreme.
Eşti pe drumul cel bun. Sper totuşi să nu fie asta ULTIMA vreme, că nu recuperăm sigur :)
unde ai disparut?
Ce dracu se întâmplă??? De ce renunță toți cei care-mi sunt dragi? Ce fac acum? M-apuc de mici și bere? Scriu petiții?
Offshore,
Tot aici, unde mi-am şi apărut dispariţia. Era mai toamnă atunci.
Pushthebutton,
În prinos de inimă nu prisos de vid, acolo se cuvine să te scalde cei dragi. Şi ne-om regăsi.
si cu berea cum ramane?
Rămâne cum n-am stabilit :)
:)))
Aștept.
Trimiteți un comentariu