Nu în cuţite reci desolzind prezentul înfipt în ieri şi în mâine, nu în sfredelituri de burghiu în carnea dorurilor şi a poftelor, nu în vorbe şi săgeţi bete râvnind la un public invizibil. Nu.
În umilinţa gândurilor, acolo l-aş afla.
Când cotloane trădate îl împing afară nu are cum să nu-ţi vină să plângi. Se topeşte în tine, lăsând în gât un nod şi-o tânguire.
M-aş pierde de înţelesul din jur şi ar fi bine. E deja contorsionat în toate sensurile ca un cub împestriţat, adevăr schilodit de trufia căutătorului de aur.
Ar obosi scandalul etern al lumii şi o şoaptă devastatoare ar acoperi cerul pe care-l ştim. Cuvintele desfigurate şi-ar privi moartea gurilor şi a deşertăciunii.
Acolo aş vrea să mă uit şi să fiu uitată, în umilinţa gândurilor.
19 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 reconturări:
Trimiteți un comentariu