Am păcălit-o. M-am şters frumos la uşă şi am intrat încălţată. Nu cred că s-a prins cineva că vin de departe.
Scurt şi prozaic, spicuire.
Nişte zile pline ochi de ore petrecute în semicerc, o notă maximă, o diplomă în plus, un ego îmbărbătat.
În sfârşit, o casă. Nu a mea, dar (doar) a mea. În sfârşit, după ani de jinduire, am pictat un perete.
Poftă de scris, dar mereu inoportună. Alungată de prea multe ori, m-a părăsit. Acum storc scris din mustrări de conştiinţă.
Două încrucişări, în zone diferite, după mult mers în linie dreaptă, neîntreruptă. Niciuna semaforizată, rămân pe loc şi-mi pun muzică în maşină. Ceva se va întâmpla. Ori se goleşte intesecţia, ori ies eu din normalitate, ori - oroare! - intru şi rămân.
Săptămâna Asta aş vrea să interpretez doar chinestezia sufletului.
13 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 reconturări:
Cum ai pictat un perete întreg??! Ce frumos! Sper că nu l-ai șters după aia.
Vrem detalii; măcar câteva.
Da, știu cum e cu scrisul alungat...
Întrucât nu sunt proprietara de drept a peretelui, nu am abuzat de el în întregime. Mă surprind încă uitându-mă cu jind spre el :)
Aştept alte ziduri stinghere pentru a ne satura nevoile reciproc :)
Trimiteți un comentariu