Vreau ca una din totalitatea de posibilităţi care sunt să se izbească crunt de una din totalitatea de posibilităţi care eşti şi - năucitor - să fie chiar aceea, unica, care se potriveşte. Să ni se întretaie variantele exact în punctul dinainte de orice ireversibil, prinzâdu-ne împreună clipele ca o broşă între două revere. Să rămânem aşa, sigilaţi într-o perfecţiune care nu seamănă cu nimic, numai a mea pentru că numai a ta, prototip perpetuu al coincidenţei desăvârşite.
Apoi, putem să ne şi îndrăgostim.
1 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 reconturări:
vreau si eu..
Poate ca realitatea nu joaca atat de murdar ca somnul (mi-a placut asta si trebuia sa o (p)reiau).
Anonim,
Da... ma incapatanez sa astept o lume in care prea frumos inseamna si adevarat.
Umma,
Nu m-a convins, dar ii mai dau o sansa.
Da, frumos într-adevăr. Pot să mai intru o dată la filmul ăsta dacă nu am decât un singur bilet? Se termină și nu mă pot obișnui cu ideea.
Odată intrat, nu mai ieşi niciodată cu adevărat. Cum se vede filmul cu ochii tăi?
Ah, dacă aș putea să scriu fără să șterg...
ce-mi place sloganul,titlul.,,,
Trestie gânditoare, îmi place că-ţi place:)Şi mi-ar plăcea şi mai mult dacă nu s-ar încăpăţâna toţi să umble cu ochii deschişi.
Trimiteți un comentariu