(nu râde) Eu mai scriu

Odată cu mutatul bulinei în cerculeţul Anybody mi-am inaugurat oficial subdiviziunea b, capitolul Scrisul ca metodă fără scop, din lucrarea de amploare demonologico-dionisiacă: Viaţa numărul III. A fost o adunare plăcută şi aşezată. Eu am condus oficiile, evident, tăiat de panglică, speech, aplauze şi toate cele. De restul - răcoritoare, fursecuri, pahare de plastic, aşezatul invitaţiilor şamd - m-am ocupat în schimb eu. Am vrut aşa mai intim, fără tam-tam. *cork it, I'm feelin' nauseous*

Mă dezbrac in semiobscuritate (bine, există şi alcool) şi ocolesc responsabilităţile ca pe jaloane. Îmi mâzgălesc frustrările până rup foaia, dar e foaia mea şi mâine o fac uitată în baie dacă vreau. Apoi tastatul. Îmi place ce să zic, backspace mi-e ca un frate; cu enter mai am incă suspiciuni, dar se dă el pe brazdă. Şi ca să ajung la miezul mult aşteptat, se pare că o schimbare radicală de look nu e suficientă întotdeauna. OK, mi-a săltat un pic nivelul adrenalinic pe moment, asigură înca o masă pe zi ego-ului, dar parcă mai e loc de ceva. Şi cum în ultima vreme mai mult se traduce şi prin mai riscant, cum au început să ma încânte bolnăvicios grămezile organizate de diverse suferinţe (don't you just love paper cuts?), însoţite de cel mai onest simţ al datoriei, m-am hotărât să îmi atac mişeleşte pudibonderia. Nădăjduind, pe această cale, să înlesnesc acel pas înainte 'de după' care se întâmplă prin asumare. Am făcut un pic de curăţenie, mi-am revizuit interese, înclinaţii, am ezitat, tergiversat, negat, am împins sub pat ce nu se cade a lăsa la vedere şi..... n-am ajuns la nicio concluzie. În consecinţă, am decis să ma dedic mai serios snowboarding-ului.