Am inventat o groapă

Cât pământ să mai adun sub unghii?
M-am gândit cum aş putea să gasesc căi neumblate.
M-am gândit, m-am temut, m-am întrebat.
Dacă aş săpa?
Dacă-aş săpa în sus m-ar goni păsările, mi-aş dori să strivesc pământul sub picioare şi aş ameţi de singurătate.
Când să pornesc?
Când să pornesc, mi s-a părut că mi-am scrântit piciorul şi am început să-l târăsc. Oricine ar înainta greu în aceste condiţii.
Sfâşitul timpului părea departe şi mă plictiseam.
Pe unde s-o cotesc?
- Socotesc că nu ştiţi unde vă aflaţi.
N-a fost glasul meu sigur pentru că eu tocmai mestecam ipotezele luate la mine.
- În curând se înserează, macar atâta lucru ar trebui să ştiţi.
- Şi dacă nu ajung?
- Dacă nu v-ajung aceste avertizări, poate că nu v-aţi uitat bine în jur.
- Am uitat de unde am plecat, ce-i drept.
- Drept nu aplecat, aşa vă mai ghidaţi după ultimele raze.
După, un şuierat razant pe lângă ureche şi poc! un vis prăbuşit chiar la picioarele mele.
L-am îngropat acolo şi am continuat să-mi sap calea, pe ascuns.
În groapă, ascuns, doar un iadeş nerevendicat.