Metaforele (ne)înţelegerilor

Mi-e clar si aş face bine să ţin minte: raţionalul pur, informaţia, idealismul obiectiv nu fac parte din poezia identitaţii noastre şi nu pot lua laurii decât temporar. De ce am avea (nevoie de) poezie cu toţii? Ar putea fi o întrebare validă, dar in realitatea mea nu este, pentru că răspunsul nu limpezeşte mai nimic. Cu alte cuvinte: it is a matter of fact. Fireşte că nu toţi ştim să alăturăm cuvinte într-un mod fericit sau nefericit-artistic, dar toţi am simţi sensul unui potenţial vers ieşit din înţelegerea noastră despre ce ne înconjoară. Toţi percepem emoţional semantica propriilor alegeri, convingeri, zbateri . Şi recurgem la "licenţe poetice" atunci când regulile ne sufocă orizontul sau când ieşirea voluntară din normă ne cuibăreşte în nişele sui generis.
Mi-a plăcut în cartea pe care o citesc, primordial din considerente profesionale (din fericire iese din delimitare) , ideea de "World of Meaning", ca bază a celei mai semnificative dintre nevoile umane. Pentru orice om, rostul (meaning) ia forma mai multor "lumi" (care formeaza Lumea) zidite selectiv în realitatea sa. Nu vreau să mă afund mai mult în conţinutul conceptual al cărţii (deşi ar merita), dar zic că mi se pare asta, în esenţă, ceea ce ne face să ne trezim dimineaţa şi să vrem să continuăm. Şi nu conştientizarea faptului că soarele a răsărit sau dorinţa de a contribui la dinamica globala a speciei. Iar ceea ce reduce pericolul de redundanţă al afirmaţiei este ipoteza credibilă a ciocnirilor dintre "lumi". Când concurăm pe aceeaşi pistă spre a ne împlini nevoile de sens diferite ni se pare că punem în pericol lucruri de care depinde identitatea noastră. Sau percepţia noastră despre ea, întrucât categoriile fiecăruia limitează ceea ce percepe. Dacă adăugăm şi cealaltă dimensiune, posibilitatea ca pardigmele Lumii unei persoane să se dovedească contradictorii intern, tabloul începe parcă să arate familiar.
Revin la ideea că elementele care nu fac parte din metaforele înrădacinate în noi, greu îşi pot susţine fiabilitatea în caz de disfuncţionalităţi inter si intraumane. Pentru că ele vorbesc o limbă inventată, artificială.
Sper să existe formula transcendentă care să pună în dialog limbajele noastre încâlcite şi egoiste, pentru că eu mai am o nevoie semnificativă de satisfăcut şi anume aceea de a relaţiona.