M-am blocat în timp. La un figurat plin de locuri comune. La un propriu cu butoane tocite şi înjurături fără cratime. Nu mă zbat deloc, chiar aş bea un ceai negru, pe vine, într-un colţ.
Uite zilele astea nu-mi place cu mine deloc. Da' deloc.
O sa treacă şi iar o să uit.
*carte de Max Blecher
Later edit: Stăruitor, deloc. De timp de (fără) mine de locul ăsta.
Uite zilele astea nu-mi place cu mine deloc. Da' deloc.
O sa treacă şi iar o să uit.
Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai ştiu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identităţii mele de departe ca şi cum aş fi devenit, o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract şi persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forţe egale (...)
Senzaţia de depărtare şi singurătate în momentele când persoana mea cotidiană s-a dizolvat în inconsistenţă, e diferită de orice alte senzaţii. Când durează mai mult, ea devine o frică, o spaimă de a nu mă putea regăsi niciodată, în depărtare, persistă din mine o siluetă nesigură, înconjurată de o mare luminozitate aşa cum apar unele obiecte în ceaţă.Teribila întrebare „cine anume sunt" trăieşte atunci în mine ca un corp în întregime nou, crescut în mine cu o piele şi nişte organe ce-mi sunt complet necunoscute. Rezolvarea ei este cerută de o luciditate mai profundă şi mai esenţială decât a creierului.
*carte de Max Blecher
Later edit: Stăruitor, deloc. De timp de (fără) mine de locul ăsta.
0 reconturări:
Trimiteți un comentariu