Nimic, culcă-te la loc...

S-a fărâmiţat peste noapte puntea dintre gol şi ud.
Golul curge acum în ud, gheaţa neputinţei topită în bălţi de inimă.

Se strânge uscat dramul de cuget viu care amăgeşte normalitatea.
Ştiu cum miroase seninul şi-l pot reproduce în abur pe zeci de oglinzi.

Îmbrânciţi cei ce ne-ar putea răpi disperarea de a fi singuri.
Oh, dulci obstacole, cât de graţios vă târăţi prin praful propriei sterpitudini!

Gol de gânduri şi ud de lacrimi.
Normalizează amăgirea.
Drumul eliberat îşi arată în mijloc, îmbietoare, fantoma eternă.