Eu totuşi râd mult. Privită din afară, sunt veselă şi zglobie ca o sanie cu zurgălăi. Feţele oamenilor vechi şi noi mă fac să zâmbesc spontan, cald, de cele mai multe ori necondiţionat. Cât am trăit în afara ţării, era o replică la acelaşi tratament. Aici răspunsul nu vine cu aceeaşi frecvenţă şi uneori îmi simt zâmbetul în plus lângă mine şi o altă mimică înzestrată cu mult mai puţină flexibilitate. Dar asta nu mi-a coborât colţurile gurii semnificativ până acum.
Privită dinăuntru (o perspectivă destul de exclusivistă, ce-i drept), am cel mai anost simţ al umorului. Nu-mi mai permit nici măcar hlizeli ocazionale, nu mă trag de şireturi cu mine, accidental îmi apreciez umorul negru. E o posomorâre apăsătoare şi mi-aş dori să ajung mai rar pe acolo. Emersiunea într-o superficialitate binefăcătoare mi-ar înnobila chicotitul afişat, l-ar face emblemă a imaginii mele. N-ar fi mai estetic să îmi râdă ambii ochi?
Privită dinăuntru (o perspectivă destul de exclusivistă, ce-i drept), am cel mai anost simţ al umorului. Nu-mi mai permit nici măcar hlizeli ocazionale, nu mă trag de şireturi cu mine, accidental îmi apreciez umorul negru. E o posomorâre apăsătoare şi mi-aş dori să ajung mai rar pe acolo. Emersiunea într-o superficialitate binefăcătoare mi-ar înnobila chicotitul afişat, l-ar face emblemă a imaginii mele. N-ar fi mai estetic să îmi râdă ambii ochi?
0 reconturări:
Trimiteți un comentariu