Ce-o fi cu poftele şi de unde vin? Ce zgândăre nimicul din jurul necesităţilor şi naşte sămânţa de monstru care se vrea hrănită?
Şi vai, ce jinduire leşinăcioasă te apucă câteodată...Sau cele venite din tresăriri de muze boeme...
Sau neastampărul ăla tembel de-ţi vine să te apuci de toate sporturile...
Sau identificarea de latente talente genu' mie întotdeauna mi-a plăcut să...
Şi desigur, evergreen-ul, dulciuri comuniste.
Le numesc pofte pentru că toate aşteptările, nostalgiile, dorurile îmi freamătă la fel în stomac. Şi da, se poate dor de ce nu ai cunoscut. Ca şi lehamite de ce nu ai făcut. Ca şi poftă de ce ţi se întâmplă deja.
Am acum/zilele astea poftă de:
mers cu metroul
trezit într-o cameră cu ferestre mari
pufarine
citit (o leg de prima)
văzut filme de desene animate mai vechi, într-o dimineaţă lenevită
îmbrăcat haine de primăvară
senzaţia de după noaptea de Revelion, când eram mică
ignorat lângă cineva în pat mişcarea de rotaţie a Pământului
munte
A mai auzit cineva vorba aia cum că dacă nu îţi satisfaci pofta, ţi se umflă ceva (aşa am auzit-o când eram mici, aşa o spun) sau erau ai mei hedonişti convinşi? Pe vremea aceea, umflatul ceva-urilor - diferite în funcţie de sex - suna ca un crunt blestem. Odată depăşită vârsta naivităţii, prejudecata asta pare mană cerească, se pretează a fi manipulată în direcţie inversă.
0 reconturări:
Trimiteți un comentariu