Figurine unicat, uşor ciobite

Şi-a imaginat de zeci de ori momentul în care sforicica se va desfăşura în sens invers, până la capăt, eliberându-i degetul de câteva miimi de gram, infinit de grele. Perspectiva uşurării subite îi contracta vintrele. Înăuntrul ei plângea isteric un copil speriat de zmeie.

De când şi-a vopsit părul, priveşte lumea cu nesaţ, de sub gene de dantelă neagră. Mersul i se înfige nemilos în trotuar, mijlocind în linie perfectă dunga dresului fumuriu, inevitabil în sus, umezind imaginaţia sub straturi de haine invizibile. S-a obişnuit destul de repede şi cu fumatul, o face pervers şi sublim ca o ultima noapte de dragoste. Nimeni în preajma sa nu aminteşte de regretabilul accident, iar doliul de văduvă a încetat odată cu ultima lopată de pământ aruncată peste sicriu. Înăuntrul ei urlă o linişte caustică, care îi ucide copilul nenăscut în fiecare noapte.

Ar putea să-i zică chiar acum: Pleacă! Nu te mai uita la mine cu strabism de erbivoră, de unde ţi-a venit? Te rog, fii cum erai când te vroiam, când îţi imploram ca o sclavă privirile, când te-aş fi lăsat să mă pălmuieşti ca să-mi rămână fierbinţeala mâinii tale în lipsa ta... Mă ustură pielea lângă tine, îţi lipeşti alienarea de mine şi îmi subţiezi straturile, tânjirea ta îmi simplifică tegumentul. Nu te mai chirci lângă mine, te implor, nu mai e loc la pieptul meu decât de mine, când imi voi da de urmă. Redă-ţi demnitatea şi întoarce-mi spatele. Aşa te iubesc.
Poate mâine. Prinse inert ceaşca de cafea întinsă. Înăuntrul ei o prostituată se spăla frenetic pe dinţi.