Reexaminari

Are un tic: îşi bagă precipitat ambele mâini în buzunare, oricare ar fi ele în ziua aceea, cu figura celui care şi-a amintit brusc ceva. Le scoate apoi pe dos, buzunarele, le goleşte de orice conţinut, le mai scutură odată cu atenţie sporită la colţuri, în timp ce ochii îi caută un punct pe care să-şi sprijine o altă idee. Dacă se simte observat, mimează o zăpăceală de moment, introduce rapid la loc mâinile învelite în buzunare şi îşi caută cu privirea bricheta pe suprafeţele dimprejur. Se aruncă în banalitatea oricărui gest pe care şi-l aminteşte de la Norma* până când i se pare că atenţia celorlalţi e abătută pe căi sigure şi străine de el. Conţinutul devine irecuperabil odată depus în afară, de aceea nu poartă cu el decât chei de sub clanţe părăsite, ambalaje cu firimituri, dopuri verzi de plastic de la sticle de suc (de care îşi razuie muchia arătătorului când trebuie să mimeze interesul pentru o carte din bibliotecă sau un obiect din vitrină), monede fără luciu, hârtii albe mototolite, niciodată o brichetă. Nu stă prea mult în preajma aceluiaşi mediu dacă persoanele care îl populează nu sunt înlocuite. Cele mai frecvente abateri de la normalitatea de bază se înregistrează, paradoxal, în familiarităţi confortabile, îi răsună vocea cu ecouri de guşă a profesoarei. Oricum începe să i se înfunde nasul dacă respiră prea mult acelaşi praf.
Îşi scotoceşte buzunarele de cel puţin 3-4 ori pe zi, eliminând fireşte din ce în ce mai puţine firimituri insesizabile şi părăsind resturi de viaţă substituibilă pe unde îl gasesc primele opriri.

Dacă îl întrebi cum de reuşeşte să nu lase urme de ruj (un purpuriu întins mereu în strat perfect) pe ţigară, răspunde amuzat că între buze şi filtru nu ar îngădui mai mult de o relaţie platonică.

*prescurtare de la Normalitate necomparată, materie din programa obligatorie de anul II